404

Pagina nu a fost găsită

Articole recente

Servicii bancare digitale pentru antreprenori Membrii Public

Ca antreprenori adesea avem nevoie să ne mișcăm repede și nu avem timp să pierdem vremea alergând pe la bănci pentru operațiuni bancare de bază. Acest lucru este cu atât mai important cu cât statul, prin lipsa serviciilor sale digitale pentru afaceri, ne forțează aproape tot timpul să trecem pe

Daniel Secăreanu
Antreprenoriat

Finanțări de 300.000 euro pentru antreprenori Membrii Public

Fondul regional de investiții Eleven Ventures a lansat de curând Eleven Alpha, un program de accelerare pentru antreprenorii din regiune (Europa de Sud Est, deci și România) aflați la început de drum. Aceștia pot să aplice indiferent dacă au doar o idee, un produs în faza incipientă sau deja o

Daniel Secăreanu
Antreprenoriat

Top 10 antreprenori de succes din România Membrii Public

Este destul de greu să faci o listă a celor mai de succes 10 antreprenori din România, mai ales dacă vrei să te axezi doar pe zona de tehnologie, deoarece aceștia sunt de obicei mai puțin cunoscuți, deoarece nu apar des în presa națională. Antreprenorii din domenii cum ar fi

Daniel Secăreanu
Antreprenoriat

Top 10 antreprenori de succes din lume și companiile lor Membrii Public

Este greu să faci o listă a celor mai de succes antreprenori din lume sau de la noi din țară pentru că trebuie să alegi sau să combini multiple criterii de măsurare a succesului. Dacă te uiți doar la cei mai bogați antreprenori din lume, averea acestora este estimată diferit

Daniel Secăreanu
Antreprenoriat

Tehnologie necesară și utilă pentru antreprenori Membrii Public

Majoritatea companiilor cu care am lucrat nu au reușit aproape niciodată să implementeze, să utilizeze eficient și să integreze un set de tehnologii relevante pentru contextul afacerii lor. De la site-uri web la platforme de date și automatizări de procese de marketing și vânzări, tehnologia reprezintă adesea o adevărată provocare

Daniel Secăreanu
Tehnologie

7 sfaturi esențiale pentru antreprenorii la început de drum Membrii Public

De multe ori antreprenoriatul se poate simți ca un carusel. Cu urcușuri și coborâșuri, care fac toată această călătorie să fie interesantă. Nu este mereu o călătorie ușoară, că dacă ar fi, probabil ar face-o toată lumea, dar cu siguranță merită. Din acest motiv mi-am propus să ajut cât mai

Daniel Secăreanu
Antreprenoriat